Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului. Adventiştii cred că numai aceia care ţin sâmbătă, ca şi zi de odihnă, vor fi salvaţi, pe când eu, în baza textelor Bibliei, sunt convins că ţinerea zilei de odihnă, sâmbăta nu este o condiţie a mântuirii. Conform statisticilor, în data de 30 iunie 2011 erau în întreaga lume puţin peste 17 milioane de Adeventişti de ziua a 7 a, la o populaţie de Creştini, pe tot globul, de aproximativ 2,1 miliarde. Proporţia de Azş, în raport cu populaţia de Creştini a globului este foarte mică. A considera că numai membrii Azş au şansa mântuirii şi anume toţi cei care ţin sâmbăta, ca şi zi de odihnă şi că toţi ceilalţi Creştini, imensa lor majoritate, nu au nici o şansă, mi se pare o aberaţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu toţi membrii Azş vor îndeplinii probabil toate standardele lui Dumnezeu şi nu toţi vor fi mântuiţi. Ţinerea sâmbetei nu este o garanţie a salvării, aşa cum nu a fost nici pentru Evrei.
Eu, spre deosebire de Biserica instituţională Azş, consider că toţi Creştinii au şansa mântuirii, indiferent dacă ţin sau nu sâmbăta, ca şi zi de odihnă, în cu totul alte condiţii de cât susţine Azş. Sunt de acord cu ei că va veni o vreme în care toţi adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu, adică toţi Creştinii practicanţi autentici vor fi persecutaţi deoarece vor fi obligaţi să se închine „fiarei” şi dacă vor refuza, vor suporta consecinţele. Toţi cei care vor refuza vor fi aspru pedepsiţi pentru o anumită perioadă de timp şi mulţi vor muri. Se va repeta istoria şi va veni din nou o perioadă de persecuţie, asemănătore cu cele care au avut loc în Imperiul Roman, dar de data aceasta persecuţiile vor fi conduse de „fiară,” adică de sistemul autoritar al instituţiilor bisericeşti, devenite „fiară.”
De această dat nu vor mai fi păgânii cei care îi vor persecuta pe Creştini, ci alte persoane, care vor purta şi ele numele de Creştin, dar vor fi conduse de autoritatea impusă a sistemului religios, de către conducerile Bisericilor instituţionale. „Fiara” nu va fi o putere din afara sistemului religios, care să se impună asupra acestuia, aşa cum cred unii, în mod eronat, căci orice putere politică este strâns legată şi îmbinată cu autoritatea religioasă. „Fiara” nu va fi doar o singură confesiune creştină, aşa cum le place unora să creadă, adică Biserica instituţională Romano Catolică, căci nici o singură Biserică instituţională nu se poate impune asupra celorlalte instituţii bisericeşti. Nu se vor mai relua războaiele religioase, din Evul Mediu, dintre Romano Catolici şi Protestanţi. „Fiara” este orice religie obligatorie şi impusă asupra oamenilor, orice doctrină care forţează conştiinţele celor credincioşi. „Semnul fiarei 666” este apartenenţa obligatorie la o instituţie bisericească şi supunerea regulilor ei.
Atunci când conducătorul, pe care N.T. îl numeşte „anticrist,” o personalitate politică importantă, va folosi religia ca pe un mijloc de manipulare a maselor, impunerea regulilor religioase, în scopurile stabilite de acesta va fi semnul fiarei 666. Apartenenţa forţată la o confesiune sau alta, închinarea adusă în locuri unde se celebrează personalităţi politice în viaţă şi nu doar Persoana lui Isus, tendinţa de a îi determina pe oameni să asculte de impulsuri contrare conştiinţelor lor, de vocea lui Isus din interiorul lor, îndemnul de a se supune puterilor politice de atunci, toate acestea reprezintă manifestări ale semnului „fiarei.” La aceasta se poate adăuga posibilitatea implantării unui cip sub pielea mâinii fiecărui om, care să poată determina dacă acesta este sau nu membru la o instituţie bisericească. Este posibil ca cel care nu mai este membru, adică care a fost „excomunicat” sau îndepărtat, în orice mod, să nu fie lăsat să participe la viaţa obişnuită din societate. Semnul va fi şi pe frunte, adică va fi legat de ceea ce oamenii gândesc, de concepţiile lor asupra lui Dumnezeu, de adeziunea la un sistem sau altul de învăţături, la anumite dogme sau doctrine. Numai cei care vor fi fideli unei Persoane, nu unei instituţii bisericeşti, dogme sau doctrine, vor fi salvaţi.
Ţinerea duminicii, în mod obligatoriu, poate fi o expresie exterioară a semnului „fiarei.” Semnul „fiarei” este numărul numelui unui om, care va dobândi o putere mai mare decât oricine altcineva în istorie. Nu va fi desigur un om izolat, căci nici un singur om nu poate deţine o astfel de putere, ci va fi un întreg ansamblu de instituţii politico-religioase. Acestea nu sunt profeţiile mele, ci concluziile pe care le permite interpretarea textelor Bibliei. Este limpede că mistificarea problemei autorităţii şi afirmaţia că toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu, cu toate că Isus a spus că stăpânitorul lumii acesteia este satan, reprezintă un început al acţiunii „tainei fărădelegii,” despre care Pavel a spus că începuse să lucreze încă din vremea sa. Punctul culminant al acestei „taine a fărădelegii” va fi atins atunci când stăpânitorul lumii acesteia va reuşi să subjuge cu totul sistemul instituţiilor bisericeşti.
La fel ca Azş şi eu îi avertizez pe cei credincioşi, dar spre deosebire de ei, eu nu doresc să îi văd pe toţi Creştinii ţinând sâmbăta, ca şi zi de odihnă şi ştiu că acest lucru este imposibil şi nu este cerut de Biblie. Eu însă doresc să realizez mai multe obiective. În primul rând, doresc să avertizez lumea asupra naturii instituţiilor bisericeşti, nu atât asupra oamenilor, ci asupra sistemului de autoritate impusă. Oamenii sunt responsabili numai atunci când înţeleg exact ce se întâmplă, dar mulţi acţionează din reflex, în baza tradiţiilor pe care le-au învăţat şi nu cu rea voinţă. În al doilea, rând doresc să pregătesc pe Creştini să stea „pe picioarele lor” în credinţă, adică să fie bine întemeiaţi în Persoana lui Isus, care este Mântuitorul nostru şi nu doar pe doctrinele Bisericilor instituţionale. În felul acesta ei vor fi mai greu de manipulat şi mult mai greu de minţit, fiind mai puţin sensibili la demagogia şi propaganda instituţiilor bisericeşti. Întregul sistem instituţional este bazat pe o interpretare greşită a unor epistole atribuite apostolului Pavel şi are ca obiectiv instaurarea dominaţiei instituţionale, începând cu relaţiile dintre bărbaţi şi femei, în cadrul instituţiilor bisericeşti şi terminând cu atitudinea faţă de cele mai noi cuceriri ale ştiinţelor moderne.
În al treilea, rând eu încerc să conştientizez pe Creştini în legătură cu condiţiile reale ale mântuirii, care sunt altele decât cele prezentate de către Bisericile instituţionale. Acestea sunt: a fi cunoscut de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii, o chemare personală din partea lui Dumnezeu, bazată pe o dovadă de putere, naşterea din nou, care nu se reduce doar la botezul în apă, o relaţie personală cu Isus, bazată pe o experienţă personală cu El, ţinerea poruncilor, care înseamnă în esenţă să iubim ca şi Isus şi mărturia Lui, care este Duhul prorociei, adică prezenţa şi manifestarea Duhului Sfânt în noi. În al patrulea rând, încerc să înarmez pe Creştini cu toate argumentele biblice şi teologice necesare, pentru ca ei să reziste în faţa „fiarei” şi în lupta cu ea. Sistemul autoritar instituţional bisericesc nu are temeiuri în învăţătura lui Isus.
No comments:
Post a Comment